Sunteti aici :: Sanatate » TENOSINOVITA ALERGATORULUI
TENOSINOVITA ALERGATORULUI
Multi dintre noi obisnuim sa alergam numai pe banda. Pentru ca este cel mai comod - ritm constant, temperatura constanta, fara vant din fata sau din spate, fara caini, copii, biciclisti, gropi in asfalt, pietre si alte "obstacole" de acest gen, care sa ne impiedice sa ne facem numarul propus de kilometri. Ca sa nu mai spun ca nu exista grija hainelor de schimb, a sticlelor cu apa sau bauturi izotonice si a altor accesorii mai mult sau mai putin utile, cum ar fi telefonul mobil.
Dar vine si momentul cand trebuie sa alergi afara, pe asfalt, contracronometru, pe trasee lungi - asa cum a fost recent desfasuratul Semimaraton al Bucurestiului (20 km), care a avut loc in 15 octombrie.tenosinovita
Trecerea de la antrenamentul comod pe banda, la alergarea pe asfalt poate fi o experienta neplacuta - nu neaparat in timpul competitiei, cat mai ales dupa. A nu te antrena in conditii similare celor de concurs este o greseala pe care am simtit-o pe propria mea piele... mai bine zis pe propriile mele gambe.
Tenosinovita este o afectiune de tip inflamator care apare la nivelul unui tendon si al tecii sinoviale a acestuia, prin suprasolicitarea segmentului respectiv. Suprasolicitarea poate fi acuta, ca in cazul unei curse lungi, sau repetitiva (cumulativa), adica stresarea repetata a unui segment corporal, prin eforturi pentru care acesta nu este pregatit si fara a lasa o perioada optima de refacere intre antrenamente. Localizarea inflamatiei este la nivelul unui tendon, implicand si sinoviala. O zona frecvent predispusa la tenosinovite este gamba, in special la alergatori.
In tenosinovitele acute zona tendonului este tumefiata, cu senzatie palpatorie de fluctuenta din cauza lichidului intrasinovial, dureroasa la miscare si cu hipertermie cutanata regionala. Durerea este localizata de obicei la nivelul treimii inferolaterale a gambei, atunci cand se produce inflamatia tenosinovita tibialului anterior, ca in cazul alergatorilor de fond, ciclistilor si fotbalistilor, insa se poate gasi si la nivelul fetei dorsale a piciorului, la marsaluitori, atunci cand se inflameaza tendoanele muschilor flexori ai piciorului.
Alergatorii incepatori au cel mai mare risc de a face o tenosinovita (ca si fracturi de stres), deoarece ei nu sunt obisnuiti cu impactul pe care il are alergarea de lunga durata pe suprafete dure, asupra muschilor si articulatiilor membrului inferior. Este foarte important sa se incerce a diminua stresul la care sunt supuse picioarele atunci cand trebuie sa alergam pe suprafete dure, iar acest lucru se face prin purtarea unor pantofi de sport de cea mai buna calitate, special conceputi pentru alergare pe ciment sau asfalt. Probleme biomecanice, cum ar fi pronatia excesiva, pot mari riscul de a face tenosinovita.
Cea mai buna atitudine in cazul tenosinovitelor este repausul si apoi reluarea treptata a activitatii fizice, dar nu direct cu alergat, ci cu alte activitati - bicicleta, inot - care nu presupun aplicarea greutatii corpului pe membrele inferioare. Imediat dupa competitie, este bine sa se aplice gheata (conform principiului RICE), pentru limitarea durerii si a inflamatiei. La crioterapie se poate asocia roentgenterapia si medicatia antiinflamatorie, iar in cazuri mai grave se poate indica imobilizarea gipsata a regiunii timp de 10-15 zile. Exercitiile de tonifiere a musculaturii si cele de flexibilitate sunt foarte utile. Evolutia este in general buna, insa daca durerea persista mai mult de trei saptamani, trebuie sa mergeti la un control medical.
Cauzele tenosinovitei alergatorului
* Lipsa incalzirii
* Fara stretching
* Antrenament prea dificil
* Cresterea prea rapida a distantei de alergare
* Alergare pe suprafete dure
* Dezechilibre de dezvoltare intre musculatura anterioara si posterioara a gambei
* Incaltaminte inadecvata
* Alergare pe piatra cubica sau suprafata denivelata
* Probleme biomecanice (pronatie excesiva)
Simptome
* Durere localizata in treimea inferioara a gambei
* Durerea se accentueaza in timpul alergarii sau la sarituri, urcat sau coborat pante
* Durerea este mai puternica dupa alergare pe suprafete dure
* Durerea persista dupa incetarea activitatii
* Muschii gambelor (si tendoanele) pot fi indurati si durerosi la palpare
Voteaza articolul ( Articolul este votat ca supeeeerrrr!!!.)
Acest articol a fost vizualizat de 71257 ori.
Metabolism activ la +40 de ani
10 Decembrie 2024
După vârsta de 40 de ani, metabolismul începe să încetinească, iar acest lucru poate influența modul în care corpul tău procesează energia. În general, masa musculară începe să scadă treptat, iar asta poate duce la o ardere mai redusă a caloriilor, chiar și atunci când ești activ. De aceea, multe persoane observă că le este mai ușor să acumuleze kilograme, chiar dacă dieta și nivelul de activitate fizică rămân aceleași. Această schimbare nu este doar despre vârstă, ci și despre stilul de viață. Factorii precum nivelul de stres, somnul insuficient și schimbările hormonale, cum ar fi scăderea nivelului de estrogen sau testosteron, joacă un rol important.
Corpul tău începe să stocheze mai multă grăsime în jurul abdomenului, iar energia pare să fie mai greu de menținut pe parcursul zilei. Vestea bună este că poți contracara aceste efecte! Exercițiile care întăresc musculatura, cum ar fi antrenamentele de rezistență, pot ajuta la menținerea masei musculare și la stimularea metabolismului. Totodată, o dietă echilibrată, bogată în proteine, legume și fibre, alături de un somn de calitate, te poate sprijini în a-ți menține greutatea sub control.
Cu puțină atenție la nevoile corpului tău, poți să rămâi în formă și să te bucuri de energie la orice vârstă. Cheia este să-ți adaptezi obiceiurile pentru a susține un metabolism sănătos pe termen lung.
Beneficiile sucului de Noni
10 Decembrie 2024
Sucul de noni, obținut din fructele arborelui Morinda citrifolia, este apreciat pentru numeroasele beneficii asupra sănătății. Bogat în antioxidanți, acest suc ajută la combaterea stresului oxidativ și la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi. Este cunoscut și pentru proprietățile sale antiinflamatorii, fiind de ajutor în reducerea inflamațiilor și în susținerea sistemului imunitar.
Un alt beneficiu important al sucului de noni este capacitatea sa de a îmbunătăți digestia. Conținutul său de enzime și fibre sprijină sănătatea intestinală, ajutând la eliminarea toxinelor și la asimilarea mai bună a nutrienților.
Îmbătrânirea articulaţiilor poate fi limitată
25 Noiembrie 2024
Îmbătrânirea fără probleme este despre a-ți păstra sănătatea și energia pe măsură ce anii trec, astfel încât să te bucuri din plin de viață. E vorba de a avea grijă de tine, atât fizic, cât și emoțional, printr-un stil de viață echilibrat care include o alimentație sănătoasă, mișcare regulată și odihnă suficientă. Un aspect esențial este să rămâi activ social și mental.
Conexiunile cu ceilalți și implicarea în activități care îți stimulează mintea te pot ajuta să te simți conectat și împlinit. În plus, gestionarea stresului și a emoțiilor negative joacă un rol important, pentru că liniștea interioară contribuie la sănătatea ta generală.
Totodată, prevenția este cheia. Vizitele regulate la medic, controalele de rutină și adoptarea unor obiceiuri care să sprijine imunitatea te pot ajuta să previi problemele majore. Asta înseamnă și să fii deschis să înveți și să te adaptezi, inclusiv când vine vorba de tehnologie sau noi perspective asupra vieții. Îmbătrânirea fără probleme nu înseamnă să lupți împotriva timpului, ci să-l accepți cu grație, să ai grijă de corpul și mintea ta, și să te bucuri de tot ce ai realizat până acum.