Sunteti aici :: Nutritie » HRISCA, ALIMENT SI MEDICAMENT
HRISCA, ALIMENT SI MEDICAMENT
"Cine" este hrisca?
Hrisca este adesea confundata cu cerealele. De fapt este un nume generic dat unor plante ierboase, in mare majoritate anuale, care apartin familiei Polygonaceae, familie din care fac parte macrisul, rubarba (reventul), stevia creata. Denumirea stiintifica pentru hrisca comuna, cea mai des consumata (in engleaza buckwheat) este Fagopyrum esculentum, pentru ca sunt mai multe specii apartinand genului Fagopyrum (sp. tataricum - hrisca tatarasca, amara, cea perena cymosum, etc.).
Hrisca a fost "domesticita" si cultivata pentru prima oara, se pare, in Asia de sud-est, acum cca 8000 de ani. S-a raspandit cu rapiditate in Asia Centrala si in Extremul Orient. Alte surse plaseaza origine ei in Tibet, iar in Balcani prezenta ei este datata cu cca 6000 de ani in urma. Creste pe terenuri putin fertile, chiar acide, dar care trebuiesc bine drenate. De asemenea, nu ii priesc zonele cu temperaturi ridicate.
Compusii din hrisca
70-80% din masa fructelor de hrisca este reprezentata de amidon, in care 25% este amiloza si 75% amilopectina. Proteinele se afla intr-un raport de 18% (dintre care cele cu aport biologic deosebit sunt peste 90%), printre care se numara gluteina si globulina, si se evidentiaza concentratia deosebita de aminoacizi esentiali precum arginina, lyzina, threonina, triptofanul, cysteina.
Continutul in minerale este de asemenea ridicat: fier, zinc, seleniu. Compusii aromatici (cei care au la baza un nucleu benzenic) si care intr-adevar dau "aroma", parfumul caracteristic pentru hrisca sunt in principal reprezentati de salicilaldehida (2-hidroxibenzenaldehida.
Un rol deosebit il au compusii cu valoare antioxidanta cum este rutinul si taninurile. Hrisca a constituit mult timp sursa principala de extragere a rutinului din care se obtine rutozidul.
Un alt compus important este fagopyrina, subtstanta toxica ce provoaca la unele persoane fenomenul de fotosensibilizare.
Hrisca - aliment important
Hranitoare, aromata, gustoasa chiar, este un aliment intalnit in bucataria multor popoare, mai mult sau mai putin asiatice. Se consuma plantele verzi, plantulele (de 5-7 zile), si fructele, care sunt tari, asemanatoare cu semintele de floarea soarelui, dar mult mai mici in dimensiuni, denumite stiintific achene. Desi nu este o cereala, hrisca intruneste calitatile fainei de grau integrala. Este de fapt superioara graului din multe puncte de vedere: contine mult mai putine glucide, nu contine gluten, contine cantitati mari de lisina (aminoacid esential), fier, seleniu si mai mult calciu, cantitati impresionante de antioxidanti si se prezinta ca o alternativa la grau pentru cei care au intoleranta la cereale.
Semintele de hrisca sunt aromate si usor dulcegi. Ele pot fi consumate crude, fierte sau prajite, simple sau in amestec cu alte alimente, sau ca faina, de asemenea in numeroase combinatii. Sunt celebri taieteii japonezi soba, care constituie alaturi de orez un aliment de baza in arhipelagul nipon. Nu mai putin gustoase sunt galetele frantuzesti facute din "faina neagra - ble noire". In Japonia, hrisca este la mare pret, fiind o adevarata arta sa se prepare taieteii soba de diferite dimensiuni. Japonezii consuma cu mare placere si planta verde, in special in primele stadii de dezvoltare. De asemenea, Korea este un mare consummator de hrisca, din faina fiind obtinute nenumarate tipuri de taietei, supe si jeleuri. In Rusia si Polonia hrisca este inclusa de asemenea in numeroase retete.
Din faina de hrisca se poate face paine, se fac prajituri si biscuiti.
Mierea obtinuta din florile de hrisca este bruna si extrem de parfumata.
Inca un "medicament" oferit de mama natura: hrisca
Datorita lipsei de gluten, am mai spus, poate fi consumata de cei cu intoleranta la acest compus, sau cei cu boala celiaca (enteropatia glutenica)
S-a constat in urma unor studii ca hrisca are un rol important in mentinerea nivelului scazut de glucoza, ceea ce ar reprezenta nu numai o alternativa alimentara dar si un supliment "medical" pentru diabetici.
Terciul de hrisca cu lapte are rol in combaterea diabetului dar are rol in cresterea secretiei unui neuromediator - dopamina - cu rol in combaterea depresiei. Tot pentru diabetici, un amestec de hrisca cu iaurt (lasat peste noapte pentru fermentat) este extrem de eficace.
Prezenta unui tip de inositol (implicat in mecanismele secundare se reglare a sintezei de insulina) face ca hrisca sa fie studiata cu mult interes nu numai in cazul persoanelor cu diabet insulinodependent dar si a femeilor care manifesta Sindromul Ovarelor Polichistice.
Contraindicatii si precautii in consum
Sunt doua probleme legate de consumul de hrisca. Prima problema este fagopyrismul, o afectiune care consta in fotosensibilizarea acuta a pielii, datorata consumului de planta verde in cantitati mai mari, sau a sucului extras din planta verde. Boala este datorata compusului denumit fagopyrina, persoanele cu pielea mai alba avand in mod evident cel mai mult de suferit. Apar pete rosii, care pot dura cateva zile, iar senzatiile de arsura, durere sunt persistente. Pielea devine dureroasa la atingere. Simptomele pot sa dispara in cateva zile.
A doua problema este cauzata de alergiile la hrisca. Ea insasi este un alergen fatal, in special pentru populatiile asiatice, cu predominanta in Japonia si Koreea, provocand soc anafilactic.
Hrisca este o planta cu multiple utilizari, iar viitorul va dezvalui noi valente.
Pentru pescari, se foloseste la pescuitul de crap, singura, sau in amestec cu porumb sau in, cu rezultate deosebite.
Datorita compozitiei sale hrisca este inclusa in alcatuirea unor meniuri variate, in dietele multor boli, iar recent a fost inclusa in curele de slabire. Este recomandata pentru cei care sufera de afectiuni cardio-vasculare in general si atreoscleroza si hipertensiune arteriala in special, celor cu edeme de diferite naturi, persoanelor cu diabet zaharat si fragilitate vasculara, combate hemoragiile.
Toate cele prezenatate pana acum ne indeamna sa acceptam valoarea alimentara dar si terapeutica a acestei plante mai putin folosite la noi: hrisca.
Dr. Cristina Radulian
Acest articol a fost vizualizat de 615571 ori.
Cum previi degradarea creierului?
4 Noiembrie 2024Menținerea sănătății creierului este esențială pentru o viață activă și echilibrată. Printre cele mai eficiente metode se numără o alimentație sănătoasă, somnul adecvat, activitatea fizică regulată și stimularea mentală continuă.
O dietă bogată în antioxidanți, acizi grași omega-3 și vitamine (cum ar fi vitamina B și E) sprijină funcțiile cognitive. Somnul de calitate ajută la consolidarea memoriei și la regenerarea celulară, iar exercițiile fizice îmbunătățesc circulația sângelui către creier, contribuind la o mai bună funcționare cognitivă. De asemenea, activitățile precum cititul, puzzle-urile, învățarea unei limbi noi sau practicarea unui hobby pot stimula creierul și pot preveni declinul cognitiv.
Menținerea unei vieți sociale active și gestionarea stresului prin tehnici de relaxare, precum meditația, sunt, de asemenea, importante pentru sănătatea mentală.
Secretul oaselor puternice
7 Octombrie 2024Pentru a avea oase puternice si sănătoase, este important să urmezi câteva reguli esențiale:
Consumă alimente bogate în calciu și vitamina D - Calciul întărește oasele, iar vitamina D ajută organismul să absoarbă acest mineral. Include în dietă lactate, pește gras, migdale și legume verzi.
Fă mișcare regulată – Exercițiile fizice de impact, cum ar fi mersul pe jos, alergarea sau ridicarea greutăților, stimulează întărirea oaselor.
Evită fumatul și consumul excesiv de alcool – Ambele obiceiuri slăbesc densitatea osoasă și cresc riscul de osteoporoză.
Menține un stil de viață echilibrat – Somnul suficient și evitarea stresului contribuie la sănătatea generală a organismului, inclusiv a oaselor.
Prin combinarea unei alimentații corecte, a exercițiilor fizice și a obiceiurilor sănătoase, poți menține oase puternice și rezistente.
Am o surpriza pentru tine: cu codul "DRDamian15" ai reducere 15% la comanda produsului D3 + K2 MK7 Duo Lipozomal, pe site - https://www.cosmopharm.eu
Beneficiile vinului rosu
1 Octombrie 2024Vinul roșu, consumat cu moderație, are numeroase beneficii pentru sănătate datorită antioxidanților, cum ar fi resveratrolul. Acesta ajută la protejarea inimii prin reducerea riscului de boli cardiovasculare și îmbunătățirea circulației sângelui.
De asemenea, poate contribui la creșterea nivelului de colesterol „bun” (HDL) și la protejarea vaselor de sânge. Polifenolii din vinul roșu au proprietăți antiinflamatoare și pot ajuta la prevenirea bolilor degenerative. Totuși, este important să fie consumat cu moderație, deoarece excesul poate avea efecte negative asupra sănătății.
Fructele oleaginoase au numeroase beneficii asupra organismului nostru. Un studiu ...
Bolilele parazitare se intalnesc cel mai adesea la copii, insa ...