Sunteti aici :: Antrenament » ABDOMINALI ...pentru la vara !
ABDOMINALI ...pentru la vara !
O vorba din batrani spune ca "inteleptul isi face iarna, caruta si vara, sanie". Culturistul, in schimb, nu are treaba cu constructia mijloacelor de transport, ci acum, iarna, va fi preocupat sa lucreze cu precadere muschii abdominali, pentru ca la vara sa aiba un abdomen plat, bine definit.
Totusi a construi niste abdominali "marfa" nu este deloc usor. Pentru a intelege care este cea mai eficienta cate, trebuie sa aruncam o privire mai atenta asupra acestei grupe musculare. Muschii abdominali au ca rol principal scurtarea distantei dintre stern si pelvis. Singura metoda prin care se poate face acest lucru este curbarea coloanei vertebrale in regiunea lombara.In trecut, asa-zisele "abdomene" erau considerate cea mai eficienta metoda pentru antrenarea muschilor abdominali. Totusi traditionalele "abdomene" (care constau in ridicarea trunchiului de la sol, in timp ce picioarele erau fixate) provocau doar intr-o foarte mica masura apropierea sternului de pelvis, care dupa cum am spus reprezinta principala functie a muschilor abdominali. Miscarea era realizata in acest caz de catre muschiul psoas, un muschi care nu se vede la suprafata tegumentara (el are originea pe coloana lombara si se insera pe femur, in regiunea soldului). Actiunea muschiului psoas este de a apropia coapsa de tors. Atunci cand se lucrau "abdomene" torsul era adus catre coapse, avand membrele inferioare fixate. Cu siguranta toata lumea stie acum ca acest exercitiu deja perimat, nu implica esential muschii abdominali. In plus, exista marele dezavantaj ca era fortata colana lombara, pentru ca muschiul psoas executa la fiecare repetare o tractiune asupra ei.Mai nou culturistii au aflat care sunt exercitiile care functioneaza cu adevarat. Acestea se impart in exercitii pentru partea superioara a muschilor abdominali si pentru partea inferioara.
Atentie : nu exista aici doua grupe musculare distincte, care se pot izola si deci orice exercitiu actioneaza asupra intregului prete abdominal. Totusi, se stie ca muschiul drept abdominal este format din opt mici "pachete" musculare separate prin tesut conjunctiv. Cele superioare pot fi usor evidentiate printr-o miscare a toracelui, iar cele inferioare prin miscari ale pelvisului.
Sa vedem acum care sunt cele mai bune exercitii pentru partea superioara a abdominalilor :
CRUNCHÂ - este un exercitiu simplu. Stati intinsi pe spate, cu genunchii in aer astfel incat coapsele sa formeze un unghi drept cu trunchiul (genunchii trebuie sa fie indoiti). Daca doriti , puteti sa va sprijiniti picioarele pe ceva, de exemplu pe un scaun. Mainile vor fi asezate in spatele capului sau vor atinge usor partile laterale ale capului. Acum veti ridica usor umerii de pe sol si veti incerca sa atingeti pelvisul cu sternul, expirand in acest timp. Miscarea trebuie executata lent, fara a se recurge la miscari ajutatoare, bruste.
CRUNCH INCOMPLET - este la fel ca cel precedent, cu diferenta ca aici veti ridica umerii in loc sa ii duceti spre pelvis. Miscarea va fi rapida, de fapt este destul de dificil sa fie executata altfel.
CRUNCH LA SCRIPETE - se ataseaza la aparatul cu scripete o franghie. Va asezati in genunchi si prindeti franghia cu ambele maini, in fata fruntii. Cablul aparatului trebuie sa faca un mic unghi fata de verticala. Acest exercitiu are la baza aceeasi miscare ca si crunch-ul simplu, doar ca foloseste greutatea in loc de gravitatie. Ideea este sa incercati sa apropiati sternul de pelvis, in timp ce expirati. Simplu, nu ?
Exercitiile cele mai eficiente pentru partea inferioara a muschiului drept abdominal sunt :
RIDICAREA PICIOARELOR DIN CULCAT - Din pozitia culcat pe spate, cu palmele sub fese, ridicati memebrele inferioare la 30 cm de la sol si tineti-le acolo. Acum, incercand sa folositi doar muschii abdominali, ridicati picioarele inca 15 cm. Aceasta miscare trebuie realizata prin inclinarea pelvisului, si nu prin ridicarea picioarelor cu ajutorul psoasilor. Genunchi trebuie sa fie usor indoiti. La acest exercitiu e usor sa se triseze prin implicarea flexorilor soldului in miscare, ceea ce va reduce dramatic efectul de stimulare al dezvoltarii muschilor abdominali.
CRUNCH INVERS - acest exercitiu se poate realiza pe podea sau pe o banca inclinata. Tot ce aveti nevoie este ceva de care sa va tineti, aflat in spatele capului. Daca alegeti banca inclinata, atunci picioarele trebuie sa fie mai jos decat capul. Cu genunchii usor indoiti, impingeti pelvisul si membrele inferioare in sus astfel incat sa ajunga deasupra pieptului si apoi reveniti la pozitia initiala.
RIDICAREA GENUNCHILOR LA PIEPT - aveti nevoie de o bara sau orice altceva de care sa va agatati. Priza trebuie sa fie putin mai larga decat latimea umerilor. Incrucisati gleznele si ridicati genunchii la piept (cat de aproape puteti). Pelvisul trebuie sa fie usor impins in fata. Opriti miscarea un moment la varf si apoi, lent, coborati genunchii relaxand abdomenul. E gresit daca lasati brusc picioarele jos si daca va balansati, pentru ca intervine inertia in miscare, iar muschii abdominali nu mai lucreaza complet. Miscarea spre anterior a pelvisului va preveni durerile de spate, pentru ca astfel vor lucra exclusiv muschii abdominali si nu muschiul psoas. Deci spatele inferior trebuie sa stea intr-o pozitie neutra sau usor rotunjit, in nici un caz arcuit.
Un program bun pentru abdomen ar trebui sa urmeze cateva reguli :
1. Seturile trebuie sa fie formate din 15-30 repetari.
2. O repetare trebuie executata in timp de 1 sec, cu exceptia crunch-ului simplu cand e nevoie de 2 sec/repetare pentru o contractie buna, iar la crunch-ul incomplet, din cauza vitezei se vor face 2 repetari/sec.
3. Pauza se face numai atunci cand se simte cu adevarat nevoia, 10-15 sec intre doua seturi ale aceluias exercitiu, dar fara pauza intre exercitiile pentru abdomenul inferior si cel superior.
Pentru a se obtine hipertrofie maxima este recomandat sa se lucreze abdomenul la fiecare antrenament. Suna cam exagerat, dar muschii abdominali sunt folositi mereu in timpul activitatilor normale si de aceea trebuie fortati sa creasca.Amititi-va sa lucrati si muschii lombari. Hiperextensiile sunt cheia pentru a mentine un raport corect intre muschii abdominali si cei lombari.Cu multa munca si incredere in posibilitatile voastre, veti putea la vara sa aratati tuturor ce inseamna un abdomen frumos !
Dr. Serban Damian
Acest articol a fost vizualizat de 76572 ori.
Dieta antiinflamatoare
13 Ianuarie 2025Dieta antiinflamatoare este un stil de alimentație care ajută la reducerea inflamației din organism și promovează sănătatea pe termen lung. Se bazează pe consumul de alimente naturale, integrale, bogate în nutrienți, cum ar fi fructele și legumele proaspete, peștele gras, nucile, semințele și uleiul de măsline. Acestea sunt pline de antioxidanți și grăsimi sănătoase care combat efectele radicalilor liberi și susțin echilibrul intern.
Un aspect important al acestei diete este evitarea alimentelor procesate, a zahărului rafinat, a grăsimilor trans și a excesului de carne roșie. Acestea pot favoriza inflamația cronică, care este asociată cu numeroase probleme de sănătate, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și chiar anumite tipuri de cancer. Pe lângă alegerile alimentare, o hidratare adecvată și un aport constant de fibre contribuie la sănătatea microbiomului intestinal, un factor-cheie în gestionarea inflamației.
Astfel, această dietă nu doar că sprijină sănătatea fizică, dar poate avea un efect pozitiv și asupra nivelului de energie și stării generale de bine. Adoptarea unei diete antiinflamatoare nu înseamnă restricții drastice, ci mai degrabă o abordare echilibrată și conștientă a ceea ce punem în farfurie. Este un pas simplu, dar puternic, pentru a avea grijă de corpul nostru în fiecare zi.
7 Strategii Puternice pentru Combaterea Stresului
6 Ianuarie 2025Te-ai simțit vreodată copleșit de stres, fără să știi cum să-l gestionezi? Stresul poate să ne afecteze pe toți, dar vestea bună este că există soluții simple și eficiente pentru a-l controla. În acest videoclip, îți prezint 8 metode pe care le folosesc eu personal pentru a reduce stresul și pentru a avea o stare de bine mai bună în fiecare zi.
Vei afla: ✨ De ce mișcarea este un instrument magic în combaterea stresului și cum poți să o integrezi ușor în rutina ta zilnică. Chiar și 10-15 minute de exerciții fizice pot face o diferență uriașă pentru mintea ta. ✨ Importanța alimentației echilibrate în gestionarea stresului: ce alimente pot contribui la starea ta de calm și de ce este bine să eviți excesele de zahăr și cafeină. ✨ Tehnici de respirație profundă și meditație pentru a te relaxa rapid și pentru a-ți calma sistemul nervos. Acestea sunt metode pe care le poți folosi oricând, chiar și atunci când ai doar câteva minute la dispoziție. ✨ Cum timpul petrecut în natură poate să-ți reducă nivelul de stres. O plimbare prin parc sau o escapadă în natură pot face minuni pentru starea ta mentală. ✨ Beneficiile suplimentelor precum Ashwagandha KSM-66 în reducerea stresului și a anxietății. Voi explica cum funcționează acest adaptogen, ce efecte are asupra corpului și cum poate contribui la un somn mai bun. ✨ De ce relațiile sociale sunt esențiale în lupta cu stresul. Petrecerea timpului cu prietenii sau familia nu doar că te ajută să te relaxezi, dar contribuie și la o stare de bine generală. ✨ Rolul somnului de calitate în reducerea stresului și cum să-ți creezi un mediu ideal pentru odihnă. Somnul insuficient poate amplifica nivelul de stres, dar există soluții pentru a îmbunătăți acest aspect. ✨ Impactul activităților creative și a hobby-urilor asupra reducerii stresului. Descoperă cum pasiunea pentru un hobby poate deveni un instrument puternic pentru relaxare.
Dieta cu dulciuri? Cum e posibil?
30 Decembrie 2024Când vrei să slăbești, consumul de dulciuri poate fi o adevărată provocare, mai ales dacă ai obiceiul să le incluzi în rutina zilnică. Totuși, nu este nevoie să le elimini complet, ci să găsești un echilibru care să-ți permită să te bucuri de ele fără să-ți afecteze progresul. Este important să înțelegi că moderația este cheia – porții mai mici și alegerea unor alternative mai sănătoase, precum ciocolata neagră sau deserturile fără zahăr adăugat, pot face diferența.
Un alt aspect important este să fii atent la momentul în care mănânci dulciurile. De exemplu, este mai bine să le consumi după o masă principală decât pe stomacul gol, deoarece asta poate preveni fluctuațiile bruște ale glicemiei. În plus, satisfacerea poftelor prin înlocuitori naturali, cum ar fi fructele proaspete sau iaurturile cu puțină miere, poate fi la fel de plăcută, dar mult mai benefică pentru sănătatea ta. De multe ori, pofta de dulce poate ascunde alte nevoi ale organismului, precum lipsa unui aport suficient de nutrienți sau chiar deshidratarea.
Așadar, asigură-te că dieta ta include proteine, fibre și grăsimi sănătoase, care îți pot menține nivelul de sațietate mai ridicat și îți reduc dorința de a ronțăi ceva dulce. Nu uita să bei suficientă apă pe parcursul zilei, pentru că uneori setea poate fi confundată cu foamea. În final, nu te învinovăți dacă cedezi ocazional unei prăjituri sau unui baton de ciocolată. Slăbitul nu este despre perfecțiune, ci despre un stil de viață echilibrat și sustenabil. Bucură-te de momentele de răsfăț, dar fii conștient de alegerile tale și amintește-ți că fiecare pas mic contează în călătoria spre obiectivul tău.
Artele martiale sunt forme vechi de lupta, transformate in lumea ...
Vine un moment in viata fiecarui alergator pe distante lungi ...
"Nu am timp sa ma antrenez..." Daca cineva ne-ar putea ...