Sunteti aici :: Antrenament » MERSUL PE JOS, UN EXERCITIU FIZIC EFICIENT
MERSUL PE JOS, UN EXERCITIU FIZIC EFICIENT
Mergem pe jos aproape in fiecare zi, unii dintre noi se indreapta spre serviciu, altii merg la scoala sau la facultate, vizitam diferite locuri, petrecem ore bune la cumparaturi, dar poate ca ceeea nu stiti este ca in acelasi timp ne mentinem si in forma. Cati dintre noi se gandesc cand ies din casa ca merg la plimbare pentru a arde calorii? Eu as spune ca foarte putini ne gandim la acest aspect. In general, oamenii se lasa preocupati de alte lucruri incat nu se mai gandesc ca mersul pe jos nu numai ca face piciorul frumos, ci are mult mai multe beneficii. Pe langa faptul ca este un exercitiu fizic necostisitor, mersul pe jos este recomandat tuturor persoanelor, indiferent de varsta, care vor in acelasi timp sa se relaxeze, dar sa si slabeasca. Mai mult de atat, mersul pe jos, timp de o ora, reduce riscul aparitiei bolilor de inima, a cancerului de colon si de san, a diabetului si accidentelor vasculare, iti tonifica musculatura si te incarca cu energie pozitiva.
Chiar daca esti o persoana ocupata si stai opt ore pe scaun in fata unui calculator trebuie sa iti gasesti timp si pentru a face putina miscare. In cazul in care mergi cu masina la serviciu ai putea ca de data asta sa faci o exceptie si sa mergi pe jos, macar 10-15 minute, pana sa iei un mijloc de transport. Daca alegi sa mergi cu un prieten sau sa asculti muzica la casti nici nu vei sesiza efortul depus. Pentru o persoana care merge foarte putin pe jos, 45-60 de minute i se vor parea epuizante pentru ca muschii corpului nu au mai fost antrenati. De aceea, pentru incepatori este recomandat sa se reduca timpul de mers pe jos de la 45-60 de minute la 25-30 de minute, in primele zile. Potrivit cercetatorilor, variatiile ritmului in care mergi pe jos, pe durata unei saptamani intregi, te ajuta sa arzi mult mai multe calorii decat daca ai pastra acelasi ritm in fiecare zi.
Iata un program orientativ cu ajutorul caruia poti scapa de kilogramele nedorite, in cateva saptamani.
Luni: Mergi pe jos intre 45 si 60 de minute intr-un ritm moderat, apropiat stilului tau caracteristic. Nu te forta sa mergi mult mai repede sau prea lent, mergi doar putin mai repede decat mergi in mod obisnuit. In cazul in care incepi sa respiri greu inseamna ca ai iesit din ritmul potrivit.
Marti: Fa o plimbare scurta, in ritm alert, timp de 20-30 de minute.
Miercuri: Cu siguranta ai nevoie de o zi in care sa te odihnesti, mai ales daca nu esti obisnuit sa depui efort fizic. De aceea, miercurea este ziua ta libera.
Joi: La fel ca in ziua de luni, mergi pe jos timp de 45-60 de minute intr-un ritm moderat.
Vineri: Repeta plimbarea rapida de 20-30 de minute.
Sambata: Te odihnesti.
Duminica: Mergi din nou intr-o scurta plimbare, de 20-30 de minute, in ritm vioi.
In urma unui studiu care s-a axat asupra mersului pe jos ca exercitiu fizic , s-a descoperit ca doar 26% dintre persoanele care au participat la experiment au mers in ritmul indicat de medici pentru a arde intr-adevar calorii. Daca te intrebi cum iti poti da seama daca intensitatea cu care mergi este cea potrivita, iata cateva reguli de care ar trebui sa tii cont.
1. Tine-ti coatele la 90 de grade si misca-le pe langa corp inainte si inapoi, intr-o miscare naturala pentru a adauga intensitate.
2. Pentru a merge eficient calca mai intai cu calcaiul, apoi cu laba, iar in cele din urma cu degetele. In momentul in care cresti viteza, fa pasi marunti pentru a putea merge mai repede.
3. Este important sa stai dreapta cand mergi pentru a putea respira mai usor, dar si pentru a evita sa pui presiune asupra spatelui, gatului si umerilor tai.
4. Intre momentele in care doar mergi poti sa inserezi si cateva minute de alergat sau sa urci cateva scari. Astfel, organismul tau va arde mai usor, mai multe calorii.
Pentru un mers pe jos eficient si fara probleme ai nevoie de un echipament adecvat. Indiferent de ce pantofi alegi, trebuie sa aiba talpa arcuita, iar calcaiul sa fie mai ridicat cam cu 2 cm mai mult decat talpa. De asemenea, ai grija ca incaltamintea pe care ai ales-o sa nu te stranga pentru ca atunci nu vei mai putea sa mergi pe jos in ritmul dorit. In ceea ce priveste hainele, ele trebuie sa fie lejere si mai subtiri decat indica temperatura pentru ca in momentul in care ai pornit la drum, corpul tau se incalzeste. In zilele friguroase alege sa porti mai multe haine subtiri decat una sau doua mai groase deoarece mentin caldura mult mai bine.
Pe langa exercitii fizice, ai nevoie si de un regim sanatos de viata. Nu trebuie sa te infometezi si sa reduci drastic cantitatea anumitor alimente, ci trebuie sa le combini, in portii mici, in asa fel incat sa nu furnizeze o cantitate mare de calorii. Poti consuma multe legume si fructe pentru ca sunt bogate in vitamine si minerale necesare organismului, carbohidrati care iti ofera energie pentru miscare si ajuta la cresterea metabolismului intern si lactate care ajuta la intarirea oaselor. Totodata, pentru a castiga batalia cu kilogramele in plus ai nevoie de vointa, rabdare si sprijin din partea celor apropiati.
Succes!
Elena Diaconu
Acest articol a fost vizualizat de 61201 ori.
Secretul oaselor puternice
7 Octombrie 2024Pentru a avea oase puternice si sănătoase, este important să urmezi câteva reguli esențiale:
Consumă alimente bogate în calciu și vitamina D - Calciul întărește oasele, iar vitamina D ajută organismul să absoarbă acest mineral. Include în dietă lactate, pește gras, migdale și legume verzi.
Fă mișcare regulată – Exercițiile fizice de impact, cum ar fi mersul pe jos, alergarea sau ridicarea greutăților, stimulează întărirea oaselor.
Evită fumatul și consumul excesiv de alcool – Ambele obiceiuri slăbesc densitatea osoasă și cresc riscul de osteoporoză.
Menține un stil de viață echilibrat – Somnul suficient și evitarea stresului contribuie la sănătatea generală a organismului, inclusiv a oaselor.
Prin combinarea unei alimentații corecte, a exercițiilor fizice și a obiceiurilor sănătoase, poți menține oase puternice și rezistente.
Am o surpriza pentru tine: cu codul "DRDamian15" ai reducere 15% la comanda produsului D3 + K2 MK7 Duo Lipozomal, pe site - https://www.cosmopharm.eu
Beneficiile vinului rosu
1 Octombrie 2024Vinul roșu, consumat cu moderație, are numeroase beneficii pentru sănătate datorită antioxidanților, cum ar fi resveratrolul. Acesta ajută la protejarea inimii prin reducerea riscului de boli cardiovasculare și îmbunătățirea circulației sângelui.
De asemenea, poate contribui la creșterea nivelului de colesterol „bun” (HDL) și la protejarea vaselor de sânge. Polifenolii din vinul roșu au proprietăți antiinflamatoare și pot ajuta la prevenirea bolilor degenerative. Totuși, este important să fie consumat cu moderație, deoarece excesul poate avea efecte negative asupra sănătății.
Cat de folositoare sunt aplicatiile de numarat calorii?
9 Septembrie 2024Aplicațiile de numărat calorii sunt instrumente utile pentru gestionarea alimentației și menținerea unui stil de viață sănătos. Acestea permit utilizatorilor să își monitorizeze aportul zilnic de calorii, macronutrienți și micronutrienți, facilitând atingerea obiectivelor de pierdere în greutate, menținere sau creștere în masă musculară.
De obicei, aplicațiile oferă baze de date extinse cu alimente, inclusiv produse de branduri populare, și permit adăugarea manuală a alimentelor consumate. Prin oferirea unui feedback în timp real, utilizatorii pot ajusta cantitățile și tipurile de alimente pentru a se încadra în obiectivele stabilite.
Daca suferiti de obezitate... In mod sigur, suferiti si de osteoartrita ...
Specialistii in fitness au inceput sa se intreaca in previziuni ...
Sa recunoastem, antrenamentele din timpul sezonului rece nu prea tenteaza ...