Sunteti aici :: Sanatate » COMPOZITIA CORPULUI
COMPOZITIA CORPULUI
Corpul uman este alcatuit dintr-o varietate de tesuturi, dar pentru a face o impartire in ceea ce ne intereseaza pe noi, vom considera ca exista "tesut gras", reprezentat asa cum era de asteptat de catre tesutul adipos, si "tesut slab", adica restul tipurilor de tesut - muscular, osos sau cel din compozitia diferitelor organe interne.
Cantarul obisnuit arata greutatea totala a acestor tesuturi insa nu face o diferentiere intre ele, deci nu poate sa arate care este procentul de grasime din corp. Astfel, o persoana poate sa aiba o greutate mai mare decat este considerata normala, insa tesutul adipos sa nu fie in exces. Este exemplul clasic al culturistilor - un sportiv de 100 kg, dar cu 8-10% grasime, ar putea fi considerat supraponderal, daca s-ar face o apreciere folosind numai indicele de masa corporala sau tabelele greutate-inaltime. Aceste tabele trebuiesc adaptate in functie de populatia care este vizata prin masuratori. Daca e vorba de sportivi, trebuiesc alese tabele speciale, asa cum si intre diversele rase umane exista diferente importante.
Exista cateva metode cu ajutorul carora se poate face o evaluare a procentului de grasime si astfel o analiza a compozitiei corporale. Standardul de aur in ceea ce priveste evaluarea compozitiei corpului este hidrodensitometria. Din pacate, aceasta metoda (precum si alte metode mai moderne), este destul de complicata, scumpa, necesita echipament special si personal instruit, de aceea in majoritatea centrelor medicale sportive se foloseste masurarea pliurilor cutanate. Oamenii de stiinta considera ca aceasta metoda relativ simpla, poate avea o acuratete de pana la 98% atunci cand este efectuata de catre o persoana antrenata sa faca acest lucru. O alta metoda la indemana oricui este utilizarea unui aparat ce functioneaza pe principiul bioimpedantei, desi este considerata de multi o metoda controversata, datorita lipsei de precizie.
Multi oameni isi pun intrebarea "care este greutatea ideala?". Sportivii isi pun in plus si intrebarea "care este procentul optim de grasime?" Acest procent variaza semnificativ de la o persoana la alta, in functie de sex, varsta, activitate fizica. Au fost stabilite standarde orientative, atat pentru sportivi din diverse ramuri, cat si pentru persoane fara activitate sportiva. Astfel un minim considerat acceptabil pentru barbati este 5%, iar pentru femei 12%. Diferenta se explica prin faptul ca femeile au nevoie de mai mult tesut adipos ca rezerva pentru perioada sarcinii si alaptarii, cat si pentru ca la acest nivel se metabolizeaza hormonii estrogeni. Un adult obisnuit va avea valori medii de 15-18% pentru barbati si 22-25% pentru femei. Asa cum era de asteptat, sportivii, si mai ales culturistii se gasesc spre capatul de jos al acestei scale. In culturism, exista o legatura directa intre marea performanta si o valoare cat mai joasa a procentului de tesut adipos.
De altfel, in orice sport compozitia corpului influenteaza capacitatea de performanta. Mai multe studii au aratat ca procentul de grasime se afla in relatie de proportionalitate inversa cu capacitatea aeroba maxima si performanta in ceea ce priveste alergarea pe distante lungi. In opozitie, masa musculara este pozitiv legata de capacitatea de performanta si forta. Totusi asocierea intre un nivel redus de tesut adipos si cresterea performantei nu trebuie dusa la extreme - unele studii au aratat ca scaderea sub 8% in cazul barbatilor si 14% in cazul femeilor, pare sa reduca capacitatea de performanta. In special in cazul femeilor, o reducere exagerata a tesutului adipos poate conduce la probleme grave de sanatate - amenoree, osteoporoza, tulburari de alimentatie, hipovitaminoze. Asadar, atentie mare! - iar acest indemn nu este adresat doar sportivelor care se lupta pentru a se mentine intr-o categorie, ci si tuturor domnisoarelor care tin cu tot dinadinsul sa slabeasca, desi nu au nevoie. Asa cum prea putina grasime pune probleme de sanatate, atunci cand exista excesiv de multa, apar alte probleme. Dar cat este "prea multa" Se considera ca pentru barbati este periculoasa o valoare peste 25%, iar pentru femei peste 32% - aceste valori se coreleaza cu o multime de afectiuni, printre care diabet, boli cardiovasculare, artroza etc.
Compozitia corpului poate fi modificata prin regim alimentar si efort fizic - practic trebuie umblat la balanta dintre aportul si consumul caloric. Antrenamentul cardio este o metoda foarte eficienta pentru a reduce stratul adipos, dar este de preferat sa fie combinat cu antrenament de forta, pentru a mentine masa musculara si tonusul.
Dr. Serban Damian
Acest articol a fost vizualizat de 72098 ori.
5 paşi OBLIGATORII pentru SLĂBIRE rapidă
27 Ianuarie 2025Slăbirea rapida si eficientă înseamnă mai mult decât simpla pierdere de kilograme – este despre a adopta un stil de viață sănătos și sustenabil. Aceasta implică o combinație echilibrată de alimentație corectă, activitate fizică regulată și o atitudine pozitivă față de propriul corp.
Nu este vorba despre diete drastice sau soluții rapide, ci despre înțelegerea nevoilor organismului și crearea unor obiceiuri care să dureze pe termen lung. Un aspect esențial al slăbirii eficiente este concentrarea pe calitatea alimentelor, nu doar pe cantitate, alegând alimente nutritive care oferă energie și sprijină sănătatea generală. În același timp, mișcarea joacă un rol vital, fie că vorbim despre exerciții intense sau activități mai blânde, cum ar fi mersul pe jos sau yoga.
La fel de important este să ai răbdare și să-ți setezi obiective realiste. Slăbirea eficientă nu înseamnă să obții rezultate peste noapte, ci să construiești un echilibru care să îți permită să-ți menții greutatea dorită fără să te simți frustrată sau lipsită de energie. În final, contează să fii bună cu tine însăți și să accepți că drumul către o versiune mai sănătoasă a ta poate avea și obstacole. Fiecare pas mic contează, iar progresul real vine atunci când îți prioritizezi sănătatea, atât fizică, cât și emoțională.
Ce mănânci seara când vrei să slăbeşti
20 Ianuarie 2025Masa de seară, într-un program de slăbire, este un moment care trebuie gestionat cu grijă. Este important să fie ușoară, dar totuși hrănitoare, pentru a susține corpul în procesul de regenerare din timpul nopții. Alegerea unor proteine slabe, cum ar fi peștele sau puiul, alături de legume bogate în fibre, te poate ajuta să te simți sătulă fără să îți încarci digestia. Evită alimentele bogate în zahăr sau grăsimi procesate, care pot afecta calitatea somnului și încetini metabolismul.
De asemenea, este ideal să iei masa cu cel puțin 2-3 ore înainte de culcare. Astfel, îi dai timp corpului să proceseze mâncarea și eviți disconfortul gastric. Dacă simți nevoia de ceva dulce, un iaurt grecesc cu câteva fructe de pădure poate fi o opțiune excelentă. Amintește-ți că o cină echilibrată nu înseamnă să te înfometezi, ci să faci alegeri inteligente care îți susțin obiectivele de slăbire.
Dieta antiinflamatoare
13 Ianuarie 2025Dieta antiinflamatoare este un stil de alimentație care ajută la reducerea inflamației din organism și promovează sănătatea pe termen lung. Se bazează pe consumul de alimente naturale, integrale, bogate în nutrienți, cum ar fi fructele și legumele proaspete, peștele gras, nucile, semințele și uleiul de măsline. Acestea sunt pline de antioxidanți și grăsimi sănătoase care combat efectele radicalilor liberi și susțin echilibrul intern.
Un aspect important al acestei diete este evitarea alimentelor procesate, a zahărului rafinat, a grăsimilor trans și a excesului de carne roșie. Acestea pot favoriza inflamația cronică, care este asociată cu numeroase probleme de sănătate, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și chiar anumite tipuri de cancer. Pe lângă alegerile alimentare, o hidratare adecvată și un aport constant de fibre contribuie la sănătatea microbiomului intestinal, un factor-cheie în gestionarea inflamației.
Astfel, această dietă nu doar că sprijină sănătatea fizică, dar poate avea un efect pozitiv și asupra nivelului de energie și stării generale de bine. Adoptarea unei diete antiinflamatoare nu înseamnă restricții drastice, ci mai degrabă o abordare echilibrată și conștientă a ceea ce punem în farfurie. Este un pas simplu, dar puternic, pentru a avea grijă de corpul nostru în fiecare zi.
Atunci cand ne trezim din somn ne intindem. Este un ...
Cu toti am auzit celebra fraza spusa de cei care ...