CE ITI DORESTI MAI MULT: SA FII SLABA SAU SUPLA?

La aceasta intrebare, astazi, raspunsul tau nu este greu de dat. Acum iti doresti sa fii supla, sanatoasa si echilibrata. Acesta este unul din motivele pentru care te afli in cabinetul de psihoterapie. Cand te-ai programat la psiholog prima oara, aveai o singura problema: greutatea "nu puteai sa mai slabesti". Multa vreme ti-ai dorit insa sa fii doar slaba si, in timp, dorinta ta de a trai a devenit din ce in ce mai slaba... legaturile tale cu cei din jur deveneau din ce in ce mai slabe...erai slabita de puteri, din ce in ce mai slaba... Nu stiai atunci ca a fi slaba si a fi supla nu e acelasi lucru. Acum, cand stii bine ca este o diferenta mare intre slabiciune si suplete adresezi si tu aceeasi intrebare femeilor care iti spun ca isi doresc sa fie mai slabe. Si le ajuti sa vada diferenta intre slabiciune si suplete. Simti ca esti datoare sa le ajuti si tu pe ele, asa cum si tu ai fost ajutata, atunci cand ai solicitat ajutor specializat unui psihoterapeut.

Cine esti?

Cei care te cunosc ar spune ca nu ai avea motive sa te plangi: ca esti o femeie puternica, ca ai o functie de raspundere, ca ai un sot care te iubeste si te respecta si ai doi copii sanatosi pe care ii adori si care te iubesc. Ce si-ar mai putea dori o femeie pentru a se simti implinita, fericita?
Copilaria ta a fost una "fericita": nu v-a lipsit nimic tie si celor doi frati ai tai. Nimic, in afara de atasamentul sigur fata de parinti. Parinti ce erau mereu coplesiti de propriile probleme. Simteai ca erati considerati, tu si fratii tai, doar mana de lucru in gospodarie. Mesele in familie erau un alt prilej de suferinte si umilinte: la masa, tatal bolnav primea ce era mai bun. Atasamentul nesigur din copilarie se manifesta acum ca neincredere in tine si in ceilalti. Neincredere ca vei putea fi o mama buna pentru copiii tai. O mama altfel decat a fost pentru tine mama ta. O mama care sa fie calma, echilibrata, ce ofera dragoste neconditionata, un model de urmat in conduita, si nu o mama obsedata de a avea controlul.

Iti aduci aminte ca pentru tine casatoria a fost doar calea de a "evada" din casa parintilor. Ai vrut sa scapi din infernul construit in jurul tatalui bolnav, de catre mama ta, preocupata doar de boala sotului.
Nu esti sigura ca a fost iubire, si din partea ta, pentru ca sentimentul acesta nu ai putut sa il interiorizezi pana atunci. Oricum, sentimentul de "libertate" a fost cel simtit atunci cand ti-a cerut mana un barbat vrednic, care te iubeste si te pretuieste si azi, ca si atunci. Acum privind, in urma, crezi ca ai avut noroc de un barbat harnic, bun si bland care nu iti cerea decat sa il lasi sa te iubeasca.
Iti aduci aminte de ziua cand ai devenit mama: era prima data cand ai simtit ca ai motive sa nu te mai gandesti la moarte ca la o eliberare.

Ce te deranjeaza acum la viata ta de acum?

Iti iubesti copiii si stii ca nu vrei sa aiba o viata chinuita de problemele parintilor, asa cum a fost si viata ta. Nu-ti place in ce s-a transformat viata ta. Cei doi copii ai tai erau pentru tine singurele motive pentru care merita sa traiesti. De ceva vreme au devenit si ei o sursa continua de iritare, nimic din ce fac ei nu fac cum trebuie, ba parca te sfideaza. Esti furioasa mai tot timpul la serviciu, unde nu mai ai rabdare cu oameni insistenti, prea agasanti. Baiatul tau mai mic te infurie ca incepe sa semene cu tine: mananca pe furis si ascunde mancarea. Te gandesti ca, daca la varsta de zece ani trebuie sa incui mancarea de el, de acum incolo va trebui sa ii controlezi si alimentatia, nu numai prieteniile. Sotul tau, desi te iubeste si ti-a fost alaturi intotdeauna, nu te intelege de ce mananci fara oprire si de ce dormi in patul din bucatarie, singura, chiar si atunci cand este acasa. Te trezesti doar pentru a manca, fara sa simti ca te saturi vreodata. Te intrebi si tu:

In ce ma transform?

Esti disperata acum ca metodele vechi, ce odata functionau (infometarea, dietele repetate, efortul fizic prelungit) nu mai au nici un efect. Alta data reuseai, trebuia numai sa iti propui.
Esti furioasa mai tot timpul, nu mai poti relationa normal cu nimeni, nici acasa nici la serviciu.

De ce nu mai pot sa am controlul?

Dupa cele doua sarcini ai revenit la greutatea normala, fara a face vreun efort. Acum sapte ani sotul tau a plecat pentru prima data la munca in strainatate. Timp de sapte ani munca lui a adus bani pentru construirea casei. Atunci te-ai simtit singura in masura sa pastreze controlul: responsabila cu toate grijile casei, cu grija cresterii copiilor mici, a serviciului, a cursurilor si sesiunilor de examene de la facultate. Aveai atunci totul sub control. Nu te simteai obosita si dupa nopti nedormite in care invatai, mergeai la munca. Era de ajuns sa iti propui ceva ca sa reusesti. E adevarat ca pierdeai rapid in greutate trei kilograme apoi, dupa o vreme, puneai la loc dublu. Incet, incet ai ajuns la obezitate si acum nu te mai accepti, nu asa!
Ai ajuns intrun cerc vicios: mananci cand esti furioasa apoi te infurii ca nu poti sa simti satietatea si ... mananci din nou.

Care sunt valorile tale?

M-ai cautat ca pe ultima speranta. Regimul alimentar prescris de nutritionist nu ti-a fost de nici un ajutor. Medicul ti-a recomandat psihoterapie. Dupa prima sedinta, am ajuns impreuna la concluzia ca:
Pentru a te echilibra e nevoie sa iti reevaluezi experientele trecute si sa raspunzi la urmatoarele intrebari:
> Spre ce drum ma conduce preocuparea pe care o am?
> Cat sunt de dispusa sa lupt pentru ceea ce imi propun?
> Ce pot face pentru a fi multumita de ceea ce mi se intampla?

Intocmai ca un antrenor, voi fi alaturi de tine, dar efortul schimbarii va fi meritul tau. Echilibrul vine din interior.

Psih. Gabriela Martin

Acest articol a fost vizualizat de 21171 ori.