MITUL APEI DISTILATE
In jurul subiectului “apa distilata – utilizare in culturism” au aparut de-a lungul timpului o multime de idei preconcepute care s-au mentinut in folclorul de sala, in ciuda unor dovezi stiintifice care le combateau. In acest articol intentionez sa aduc in discutie cateva astfel de “mituri”.
In primul rand, poate unii dintre voi va intrebati de ce ar folosi un culturist apa distilata?
Ei bine acesta este primul “mit”: fiindca se presupune ca ar fi de ajutor in obtinerea unui plus de definire in perioada precompetitionala. Aceasta supozitie se bazeaza pe un alt “mit” foarte des vehiculat, cel conform caruia procesul de distilare ar elimina toate mineralele din apa, substante care in organism “retin apa”.
Cei care se opun utilizarii apei distilate vin si spun ca sportivii nu ar trebui sa o consume, deoarece depriveaza organismul de aceste minerale foarte importante. De acest argument se folosesc si unele firme care produc filtre de apa, laudandu-si produsele lor care nu lasa sa se piarda valoroasele minerale, ci elimina sau distrug doar elementele patogene, cum ar fi bacteriile, virusurile, precum si metalele grele, radionuclizii, substante organice si anorganice toxice.
Realitatea este urmatoarea: intr-adevar aportul optim de minerale este absolut esential pentru buna functionare a organismului, iar lipsa unuia dintre aceste oligoelemente poate produce imbolnaviri foarte grave; trebuie insa retinut faptul ca cea mai mare parte a mineralelor o luam din alimente: fructe si legume proaspete, carne, cereale, lactate. Cercetatorii au aratat ca pentru a asigura necesarul zilnic de calciu al organismului ar trebuie sa bem in jur de 676 pahare de apa!!! Pentru magneziu ar treuie sa bem 1848 pahare de apa, pentru fier - 848 pahare, iar pentru fosfor “doar” 168960 pahare de apa… Este o nebunie numai sa iti imaginezi ca cineva ar putea sa bea atata apa. Sa fim seriosi, multi oameni au probleme in a consuma acel minim zilnic de 2 litri de lichide (care nu inseamna doar apa simpla, ci lichide in general), pe care il recomanda medicii.
Cand spunem “apa pura”, ne gandim in mod evident la apa si atat, adica H2O, fara a pune la socoteala mineralele. Din acest punct de vedere, apa distilata se apropie cel mai bine de definitia apei pure. Procesul de distilare elimina cea mai mare parte a substantelor care “contamineaza” apa.
Privit dintr-un unghi diferit, unii ar putea crede ca tocmai datorita faptului ca apa distilata este mult mai pura decat cea obisnuita, consumul ei ar putea sa saraceasca organismul, fortandu-l sa elimine din “rezervele” sale de minerale, ceea ce ar conduce in timp la imbolnavire. Nu exista nici o dovada documentata prin studii stiintifice care sa sustina aceasta afirmatie. Tot in cadrul acestui mit se include si ideea conform careia cosnumul indelungat de apa distilata ar conduce la deteriorarea structurii dintilor, printr-o presupusa deprivare a compusilor de fluor. Nici pentru aceasta afirmatie nu exista o baza stiintifica demonstrata.
Despre apa distilata se mai afirma ca ar avea un gust fad, neplacut, fiind incriminata tot eliminarea mineralelor, insa explicatia este daca mai curand de modul de imbuteliere. Apa distilata nu este produsa in mod curent pentru consumul casnic, de aceea se folosesc bidoane de plastic de calitate mai slaba, care uneori modifica gustul si mirosul apei. De aici si gustul fad care poate fi constatat uneori.
In final, retineti urmatoarele concluzii: