Sunteti aici :: Antrenament » PROBLEME COMUNE PROVOCATE DE SPORT
PROBLEME COMUNE PROVOCATE DE SPORT
Exercitiile tale favorite iti provoaca dureri de picioare sau de spate? Iata cele mai comune probleme care te pot afecta si trucurile pe care le poti folosi sa te recuperezi.
Fasciita plantara
Simptome: Sensibilitate la nivelul calcaiului sau in zona mediana a talpii piciorului.
Fascia plantara este o banda de tesut fibros care isi are originea la nivelul calcaiului si se intinde pana la cele 5 degete (baza oaselor metatarsiene) si reprezinta una din structurile de rezistenta ale piciorului, care sustine arcul medial longitudinal al plantei (talpa piciorului). Aceasta fascie este intinsa atunci cand arcul piciorului se aplatizeaza, absorbind forta impactului in momentul in care calcaiul ia contact cu solul. Fascia plantara nu este foarte flexibila si de aceea, in urma acestor socuri repetate pot aparea mici rupturi la nivelul ei.
Cum se manifesta?
Stii ca ai fasciita daca simti dureri in calcai dimineata la trezire cand faci primii pasi, dar se poate instala si cand mergi sau alergi deoarece fascia plantara devine rigida pe timpul noptii. Durerea se reduce dupa ce incepi sa desvasori anumite activitati si reapare dupa o perioada de odihna. Daca nu incepi un tratament corespunzator, se poate produce o acumulare de calciu la acest nivel care este si dureroasa, cunoscuta sub numele de "pinten".
Ce poti sa faci? Sa te tratezi, cu siguranta...
Tratamentul include mai multe etape:
- Tratamentul igieno-dietetic consta in:
- Scaderea in greutate (unde este cazul),
- Tratamentul medicamentos
Consta in administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) timp de 2-5 saptamani, insa numai la recomandarea medicului. Infiltratia locala cu o solutie cu corticoizi poate fi o alternativa atunci cand durerea nu raspunde la administrarea de AINS uzuale.
- Kinetoterapia
Gimnastica medicala in cazul fasciitei plantare consta in exercitii de streatching ale gambei si fasciei plantare.
- Masajul
- Fizioterapia
Extracorporeal Shock Wave Therapy (unde de soc extracorporeale) este o metoda relativ noua de tratament a fasciitei plantare si nu numai.
Unghiile incarnate
Simptome: Inrosirea si umflarea degetului, durere.
Este cauzata de cresterea marginilor laterale ale unghiei in tesuturile moi din jurul ei. Poti avea probleme de genul acesta cand porti incaltaminte fixa, care iti provoaca traume repetate in timpul mersului. Daca aceasta presiune pe unghie continua timp indelungat, poate sa iti sangereze, iar la un moment dat unghia poate cadea.
Ce poti sa faci?
Trebuie sa te asiguri ca incaltamintea pe care o porti nu te strange si e de buna calitate. De asemenea, igiena unghiilor este foarte importanta. Ar trebui sa iti tai unghile regulat, fara insa sa le tai prea scurt, si eventual sa incerci sa le tai drept.
Pentru indepartarea bucatilor de unghie crescuta se apeleaza la o minima interventie chirurgicala. Poti apela si la tratament antibiotic daca este prezenta infectia.
Tendinita ahileana
Simptome: Durere in partea din spate a calcaiului
Tendonul lui Ahile, care leaga muschiul gambei de calcai, poate fi suprasolicitat in caz de alergat sau mers pe distante foarte lungi, intr-un ritm mai alert, urcatul sa coboratul mai multor scari, sarituri.
Ce poti sa faci: in cazurile usoare, este indicat repausul relativ, fara activitati care realizeaza flexia plantara a gleznei. In cazurile severe, evitarea exercitiilor de orice natura este de dorit. De asemenea, poti folosi gheata sau antiinflamatoare pentru a reduce inflamatia si durerea.
Miscari de stretching cu genunchiul in extensie si piciorul in flexie : exercitii izometrice, izotonice si in final din nou izometrice.
Durerea lombara
Simptome: Dureri care apar la nivelul spatelui si feselor datorita unei suprasolicitari a muschilor si ligamentelor ce sustin coloana vertebrala.
Ce poti sa faci:
- aplicarea de gheata timp de 15 - 20 de minute, de 3 sau 4 ori pe zi. Dupa 2 sau 3 zile de aplicat gheata, se trece la aplicarea de caldura timp de 15 - 20 minute la fiecare 2 sau 3 ore. Aceasta se poate face printr-un dus fierbinte, aplicarea unei perne electrice sau chiar a unei sticle cu apa calda.
- medicamente impotriva durerii, daca este necesar, cum ar fi acetaminofenul sau medicamente ce reduc durerea, inflamatia cum ar fi ibuprofen, naproxen sau ketoprofen.
Plimbatul este cel mai simplu si, probabil, cel mai bun exercitiu pentru spate. Doctorul sau kinetoterapeutul pot recomanda diverse exercitii specifice pentru intarirea musculaturii spatelui.
Neuromul Morton
Cel mai comun simptom al neuromului Morton este durerea localizata in spaţiul trei interdigital urmat de spaţiul doi şi patru. Durerea poate fi ascutita sau surda şi este accentuata de purtarea unor pantofi inadecvati sau in timpul mersului.
Ce poti sa faci: nu mai purta pantofi cu toc inalt si bot ascutit. Alte terapii includ: crioterapia, ultrasonografia, masajul profund al ţesuturilor şi exerciţiile de intindere.
Tendinita rotuliana sau "Genunchiul alergatorului"
Simptome: durere la nivelul rotulei care se agraveaza la alergat sau urcatul scarilor.
In cele mai multe cazuri, se poate trata prin repaus, o pereche buna, comoda de pantofi si printr-un program de antrenament adecvat. Dupa ce durerea a disparut, poti sa reincepi sa alergi, dar alternand cu mersul pe jos. Pentru prevenirea unui nou accident, dar si pentru intarirea cvadricepsilor care ofera echilibru muschilor si sprijin rotulei, executa cateva exercitii de forta (cu genunchiul intins). Dupa antrenament, pune-ti o compresa cu gheata timp de 8-10 minute, iar seara poti aplica comprese calde.
Dr. Raluca Burja

Acest articol a fost vizualizat de 45816 ori.
Dieta PALEO - adevar sau mit?
28 Martie 2023Dieta Paleo propune un regim alimentar bazat pe hrana care era disponibila oamenilor primitivi din epoca paleolitica, de acum 2,5 milioane de ani, cand ocupatia principala era cea de vanatori-culegatori. Dieta Paleo a pornit ca un stil de viata mai bun pentru sanatate, care respinge alimentele moderne, foarte procesate din dieta occidentala, in favoarea intoarcerii la hrana mai simpla a oamenilor primitivi.
Curentul Paleo sugereaza ca si in prezent organismul uman ar fi mai bine adaptat hranei din paleolitic, in opozitie cu dieta occidentala, bogata in alimente care au intrat in meniu de 100-200 de ani, deci foarte recent, daca raportam aceasta perioada la intreaga evolutie umana. In general, regimul Paleo este bogat in proteine si sarac in carbohidrati, cu un continut moderat de grasimi. Include multe fibre, dar putin sodiu si zaharuri rafinate.
Cum sa mananci cu adevarat sanatos
20 Martie 2023"Vreau sa mananc mai sanatos!" Acest obiectiv afirmat periodic de multe persoane reuseste rareori sa fie indeplinit sau macar sa depaseasca termenul de o saptamana. Probabil si pentru ca e destul de vag.
Vine intrebarea de 100 de puncte: Ce inseamna, de fapt, sa mananci sanatos? Urmareste acest clip ca sa afli!
Alimente care reduc inflamatia
13 Martie 2023Desi se poate manifesta in diferite moduri, iata cateva semne clare ca ai putea avea o inflamatie in organism si ar trebui sa mergi la medic: febra, dureri ce apar doar in anumite situatii si in acelasi loc, o zona „iritata”, rosie, fierbinte provocata de dilatarea vaselor capilare, edem, adica umflarea tesuturilor.
Daca simptomele nu sunt prea severe, poti reduce si chiar scapa de inflamatia din corp printr-un stil de viata sanatos. De pilda, incearca sa eviti o perioada dulciurile, carnea grasa, untul, branzeturile grase, laptele gras, prajelile si, in general, toate alimentele ultraprocesate.
Vestea buna este ca poti combate inflamatia si cu ajutorul unor alimente si condimente sanatoase.

Vine un moment in viata fiecarui alergator pe distante lungi ...

"Nu am timp sa ma antrenez..." Daca cineva ne-ar putea ...
Adauga un comentariu
Completati codul din imagine (daca nu vedeti codul, apasati pe butonul trimite pentru a se genera alt cod)
Nota : campurile marcate cu * sunt obligatorii