Sunteti aici :: Slabire » OBEZITATEA INFANTILA, O PROBLEMA GRAVA
OBEZITATEA INFANTILA, O PROBLEMA GRAVA
Nu este de mult trecut timpul cand un copil de opt-noua ani considera ca cel mai grozav cadou pe care l-ar putea primi este o bicicleta; astazi copii de aceasta varsta isi doresc un computer sau un PlayStation. Aparent nimic grav, insa acest lucru atrage atentia asupra unui aspect deosebit de important - nivelul de activitate fizica este in continua scadere. Multi copii prefera sa petreaca ore intregi in fata monitorului sau televizorului, in defavoarea practicarii unui sport ca activitatea recreativa sau de performanta. Cele mai recente statistici din Marea Britanie arata ca 15% din cei 5 milioane de copii cu varste intre 2 si 11 ani sufera de obezitate, si inca 15% sunt supraponderali.
Peste Atlantic situatia este similara - 10% dintre copii cu varste intre 2 si 5 ani sunt obezi, 11,5% dintre cei intre 6-11 ani si 15,5% dintre copii din intervalul 12-19 ani. De altfel, 65% din populatia americana este considerata obeza, iar 80% dintre copii obezi vor deveni adulti obezi.
Dupa cum se stie, obezitatea este o problema foarte grava de sanatate, contribuind la 300.000 de decese anual in SUA, si mult mai mult in intreaga lume. Statisticile spun ca in 2005, obezitatea a facut mai multe victime decat SIDA si tutunul. Efectele negative ale obezitatii la copii si adolescenti se rasfrang asupra tuturor sistemelor si aparatelor organismului: hipertensiune arteriala, boli cardiovasculare, probleme articulare, apnee in somn, colecistiopatii, probleme respiratorii si cresterea predispozitiei catre diverse forme de cancer. Nu ar trebui omise din enumerare problemele de ordin psihologic - depresia, anxietatea, izolarea sociala, alienarea - toate provocate de o foarte scazuta stima de sine, imagine deosebit de proasta asupra propriei persoane, relationare defectuoasa cu cei din jur, care conduce la frustrari si conflicte.
Consumul caloric mediu a crescut in mod simtitor in ultimele decade. Daca in 1970 era de 3300 kcal/zi, in 2004 a ajuns la o medie de 3800 kcal/zi. 60% dintre copii cu varsta intre 9 si 11 ani consuma dulciuri in fiecare zi, iar 16% consuma zilnic snacksuri sarate. In acest sens, in Marea Britanie a inceput din initiativa guvernului un control riguros asupra publicitatii din jurul a ceea ce este considerat "junk food", campanie care s-a extins de la presa scrisa, televiziune, panouri stradale, la Internet, jocuri pe calculator, cinema. Cea mai dificila lupta s-a dovedit a fi cea cu publicitatea agresiva de la televiziune. Pe de alta parte, au fost incurajate magazinele alimentare si supermarketurile sa ofere puncte de loialitate clientilor care cumpara hrana sanatoasa, cu continut redus de grasime, zahar si sare. In plus, medicii britanici au inceput sa fie monitorizati pentru a se observa daca pun accent pe prevenirea instalarii obezitatii la copii.
Toate aceste masuri au in spate nu numai grija pentru sanatatea populatiei, ci si un foarte puternic argument economic. Obezitatea este scumpa. Spre exemplu, obezitatea infantila a costat SUA in 1979-81 peste 35 milioane dolari, iar aceasta suma s-a marit de patru ori in 1997-2000, ajungand la 127 milioane dolari. Copiii obezi sunt de 5 ori mai predispusi catre o viata de proasta calitate, decat copiii cu greutate normala. Scolarizarea lor este mai proasta din cauza zilelor petrecute cu probleme medicale, fiind similara cu cea a copiilor cu cancer, tratati prin chimioterapie.
Tinerii obezi sunt supusi riscului de diabet zaharat tip 2, o boala care in trecut era apanajul persoanelor in varsta, dar care acum a devenit frecventa printre adolescentii obezi. Acesti copii obezi cu diabet zaharat presupun o serie de costuri foarte importante pentru sistemul medical, ca sa nu mai vorbim ca sunt predispusi catre boli de inima, infarct de miocard, insuficienta renala, orbire, infectii ce uneori duc la amputari de membre si moarte subita.
Copiii care locuiesc in orase mari tind sa aiba o greutate mai mare decat cei care locuiesc in orase mici sau in regiunile rurale. Acest trend pare sa aiba legatura cu faptul ca in metropole si orasele mari exista o multime de restaurante fast-food. Orasul Chicago este un epicentru al obezitatii epidemice. 70% dintre scolile din Chicago au cel putin un fast-food in imediata apropiere, iar copiii prefera un meniu de la fast-food, care poate contine cu pana la 1000 kcal mai mult decat o masa considerata sanatoasa.
Voteaza articolul ( Articolul este votat ca foarte bine.)
Acest articol a fost vizualizat de 45373 ori.
Carbohidratii - buni sau rai?
2 Octombrie 2023
„Carbohidratii ingrasa, sunt nesanatosi si ar trebui eliminati din dieta.” Asa suna unul dintre cele mai populare mituri de nutritie. Carbohidratii sunt un fel de oaie neagra in familia macronutrientilor si sunt mai mereu aratati cu degetul cand vine vorba de slabire.
Nejustificat, insa, deoarece ar trebui sa-si gaseasca locul intr-o alimentatie sanatoasa, avand un rol important in buna functionare a organismului.
Ce mananci ca sa previi osteoporoza
26 Septembrie 2023
Oasele au reputatia de a fi dure, dar cu toate acestea sunt tesut viu, care se transforma si se reface de-a lungul anilor. La fel ca alte parti din corp, oasele se dezvolta si se regenereaza mai rapid in tinerete, pentru ca pe masura ce inaintam in varsta procesul sa devina mai anevoios. Osteoporoza este o boala care afecteaza densitatea oaselor, astfel ca acestea devin fragile si se pot rupe usor. Este o boala “silentioasa”, in sensul ca se dezvolta in timp, fara dureri sau simptome majore.
Totul despre DIETA NORDICA
19 Septembrie 2023
Dieta nordica are legatura cu alimentatia din tarile nordice - Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda si Islanda. Totusi, ea nu reflecta neaparat modul in care mananca in mod obisnuit persoanele din aceste tari, asa ca daca mergi in vacanta acolo, nu te astepta sa gasesti doar alimente despre care vei citi in acest articol.
De asemenea, dieta nu include doar ce mancau oamenii acum cateva secole in aceasta zona, ci este deschisa si catre produse mai “actuale”, cum este uleiul de rapita.
Adauga un comentariu
Completati codul din imagine (daca nu vedeti codul, apasati pe butonul trimite pentru a se genera alt cod)
Nota : campurile marcate cu * sunt obligatorii