INFECTIA CU VIRUSUL WEST NILE

Virusul West Nile a fost izolat si identificat pentru prima oara in 1937 din sangele unei femei cu o maladie febrila din districtul West Nile, Uganda. Inainte de anul 1999, virusul a fost gasit doar in emisfera estica, mai frecvent in Africa, Asia, Orientul Mijlociu si Europa. Au fost raportate izbucniri epidemice in Israel si Africa, majoritatea in cadrul armatei, colectivitatilor de copii si adulti sanatosi.

Pana la mijlocul anilor 1990, frecventa si severitatea clinica a izbucnirilor epidemice a crescut. Izbucnirile epidemice din Romania ( 1996-251 de cazuri ), Rusia (1999) si Israel ( 2000 ) au implicat sute de persoane cu boli neurologice severe. In Romania , VWN a determinat o epidemie de meningoencefalita acuta in zona de sud ( capitala si sudul Campiei Romane) in perioada iulie-octombrie 1996. Transmiterea s-a realizat prin cele 6 specii de tantari prezenti in aceste zone, virusul a manifestat un neurotropism extrem de mare , iar manifestarile clinice au avut grade variate de exprimare de la forme inaparente ale infectiei pana la forme letale. Este destul de neclar daca aparentele schimbari in severitatea si frecventa bolii sunt date de modificarile virulentei virusului sau modificari ale fondului imunitar al populatiei si prevalenta altor boli cronice in populatia afectata.
VWN este o problema importanta de sanatate publica in America de Nord. In 2002, de exemplu, CDC a primit 4156 de raportari de boala cu acest virus in 44 de tari. Din acestea, aproximativ 3000 erau cu afectarea SNC, iar 10 % dintre aceste cazuri au fost fatale.
Varful incidentei al acestei boli in America de Nord este la sfarsitul lui august si inceputul lui septembrie.

Agentul etiologic

VWN este de tip ARN, inclus in familia Flaviviridae, genul Flavivirus, subgrupul I
Dimensiunea acestui tip de virus este de 40-60 nm, poseda nucleocapsida icosaedrica, acizi nucleici si poate fii vizibil la microscopie electronica.
Este inrudit antigenic cu virusurile encefalitei japoneze, encefalitei de Kunjin, Murray Valley si de St. Louis, dar clinic produce manifestari mai benigne, care pot evolua de la o simpla stare febrila pana la infectii insotite de exantem , limfadenopatie, poliartropatii sau evolutii severe, insotite de hepatite, pancreatite, moiocardite sau meningite aseptice.
Diversele tulpini prezinta patogenitate variata pt om si animalele de laborator
Virusul isi pierde infectiozitatea la + 37 ° C- + 56 ° C, este distrus la un Ph acid, de asemenea de catre razele UV si sub actiunea solventilor organici si a decontaminantilor chimici
Se poate conserva la - 70 ° C si prin liofilizare si rezista 72 de ore la 37°C.

Sursa si calea de transmitere

Sunt reprezentate de variate specii de tantar Culex , avand ca surse si cai de transmitere secundare, in cadrul " focalitatii naturale", pasarile migratoare care pot transfera virusul dintr-o zona geografica in alta.

In Africa, Asia si Europa, VWN este transmis de tantarul Culex univittatus . Culex modestus este prezent in Delta Dunarii, iar Culex pipiens in Bucuresti si alte centre urbane din Romania.
In alte zone ale lumii, VWN a fost izolat de la vrabii, porumbei, pitulici, cuci. In Africa, infectia cu VWN poate fi prezenta si la maimute, variate specii de mamifere si pasari salbatice si domestice.
Tantarii se infecteaza cand se hranesc cu sangele pasarilor, care transporta virusul in sange pentru cateva zile. Tantarii transporta particulele de virus in glandele salivare si infecteaza pasarile susceptibile prin intepare, in timpul pranzului hematofag. Pasarile infectate vor prezenta o viremie de 1-4 zile dupa expunere dupa care cele care vor supravietui vor dezvolta imunitate care va dura toata viata.

Alte modalitati de transmitere

Exista si alte modalitati de transmitere la om in afara de muscatura tantarului, dar acestea reprezinta o mica proportie a cazurilor:

1.Transplant de organe- 4 cazuri raportate in 2002
2.Transfuzii de sange- un singur caz probabil raportat
3. Expunere ocupationala ( personal din laborator) - doua cazuri raportate in 2002

Receptivitatea

Este ridicata in zonele in care VWN nu a circulat decat sporadic, fapt dovedit prin anchete epidemiologice, asa cum a fost si situatia evidentiata in Romania, cu ocazia epidemiei din 1996.
Omul este lipsit de protectie naturala, motiv pentru care VWN afecteaza oricare varsta, iar riscul de meningoencefalita este crescut la persoanele in varsta de peste 50 de ani. In zonele endemice din Africa si Asia, copiii sunt cei mai receptivi, dar fac forme mai benigne decat adultii.

Manifestarile procesului epidemiologic

Pot fi sporadice, endemice si epidemice, iar sezonalitatea de vara-toamna este caracteristica pentru zonele temperate.

Semne clinice de recunoastere

Incubatie : 3-15 zile

Invazie cu debut brusc, cu alterarea starii generale, cu febra ridicata pana la 40 °C, mialgii intense, artralgii, cefalee fronto-occipitala, frisoane puternice, conjunctivita, dureri in globii oculari, limfadenopatie, exantem petesial maculo-papular.

Perioada de stare

- meningita, encefalita, mielita
- manifestari gastro-intestinale, hepatice si ale aparatului respirator

Meningita cu VWN - febra si dureri de cap; nu apar modificari ale constientei, iar cand sunt prezente sunt in general usoare.

Encefalita cu VWN - febra, dureri de cap, alterarea starii de constienta care poate progresa spre confuzie si coma.

Poliomielita cu VWN - nu este asa de frecventa; prezenta paraliziilor asimetrice la nivelul membrelor, care pot apare in absenta febrei, durerilor de cap sau alte simptome asociate cu infectia cu VWN.

Manifestarile clinice ale bolii severe

Febra
Simptome gastrointestinale
Ataxie si semne extrapiramidale
Nevrita optica
Convulsii
Modificari ale statusului mental
Mielita
Poliradiculita

Un numar mic de pacienti prezinta o eruptie maculopapulara care apare pe gat, trunchi, brate si picioare. De asemenea, in cadrul izbucnirilor epidemice, au fost descrise cazuri de miocardita, pancreatita sau hepatita fulminanta.

Evolutia in cazurile sporadice este benigna, cu vindecare in 3-5 zile, fara complicatii. Convalescenta, cu o durata de 7-14 zile, este dominata de astenie, iar la adulti se poate prelungi.

Criterii de laborator

Teste de laborator pentru cazul confirmat

Cel pucin unul din urmãtoarele patru:

1.Izolarea VWN din sânge sau LCR
2. Detectarea acidului nucleic al VWN în sânge sau LCR
3. Detectarea anticorpilor specifici VWN (IgM) în LCR
4. Titruri crescute de anticorpi IgM specifici si detectarea IgG specifice si confirmare prin reaccia de neutralizare

Teste de laborator pentru cazul probabil

Detectarea anticorpilor specifici VWN în ser

Rezultatele de laborator trebuie sã fie interpretate în funccie de statusul vaccinal (pentru flavivirus).
Criterii epidemiologice:

Cel pucin una din urmãtoarele legãturi epidemiologice:

Transmitere de la animal la om (domiciliu, vizite sau expunere la întepãturile de câncar în zone unde VWN este endemic la cai sau pãsãri)

Transmitere de la om la om (transmitere verticalã, transfuzii de sânge, transplant)

Clasificarea cazurilor:
A. Caz posibil:

Nu se aplicã
B. Caz probabil:

Orice persoanã care îndepline_te criteriile clinice si cu cel pucin una din urmãtoarele douã:
-o legãturã epidemiologicã
-un test de laborator pentru un caz probabil

C. Caz confirmat:
Orice persoanã care îndepline_te criteriile de laborator pentru cazul confirmat

Profilaxie si combatere

-educatia populatiei si instructia personalului medical si zooveterinar pentru a cunoaste riscurile, a semnala cresterea densitatii tantarilor, a pasarilor migratoare, a rozatoarelor si prezenta bolii si a decesului,
- supravegherea epidemiologica si epizootologica pentru a depista si neutraliza riscurile diseminarii VWN,
- cunoasterea aspectelor epidemiologice si clinice in variate arii geografice,
- protejarea grupurilor populationale cu risc crescut,
- efectuarea periodica a dezinsectiei si deratizarii,
- educatia populatiei in ceea ce priveste autoprotectia,
- instruirea personalului din laboratoare in care se lucreaza cu animale,
- instruirea persoanelor care efectueaza calatorii in zone cu risc in ceea ce priveste protectia mecanica si cu substante repelente,
- supravegherea epidemiologica a traficului la frontiere,
- protectia unor grupuri cu risc major, utilizand mijloace mecanice sau chimice de autoprotectie,
- protectie cu antivirale de sinteza chimica,
- vaccinurile sunt in faza de experimentare,
- cazurile se izoleaza obligatoriu in spital, se urmareste efectuarea deparazitarii.

Dr. Raluca Burja

Acest articol a fost vizualizat de 57301 ori.