Inima este un organ vital. Aceasta puternica pompa musculara are rolul de a alimenta organele interne si muschii, prin intermediul sangelui, cu oxigen si substante nutritive. Una dintre conditiile esentiale pentru a-si indeplini in bune conditii sarcina, este ca ea sa fie permanent irigata cu sange oxigenat, iar acest lucru depinde de permeabilitatea arterelor coronare.

Bolile ischemice - dintre care cea mai grava este infarctul de miocard - presupun ingustarea uneia sau mai multor portiuni ale arterelor coronare. In functie de gradul de obliterare (ingustare) a acestora, persoana poate avea manifestari clinice la efort, cand necesarul de sange oxigenat este mult mai mare, insa cu trecerea timpului, boala se agraveaza si astfel simptomatologia apare si in repaus. Proasta oxigenare a miocardului este resimtita de catre pacient ca pe o presiune (apasare), senzatie de constrictie sau chiar durere, ceea ce in termeni medicali poarta numele de angina pectorala. Aceasta senzatie dureroasa poate iradia in tot toracele, in portiunea superioara a abdomenului, in brate, gat sau umeri.

Factorii de risc ai bolilor coronariene sunt dislipidemiile (nivel crescut de colesterol si trigliceride), fumatul, hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, obezitatea, sedentarismul si antecedentele heredocolaterale (adica cele "mostenite" de la parinti). Cauza cea mai frecventa a bolilor coronariente este ateroscleroza, ceea ce reprezinta obstruarea vaselor de sange (inclusiv a coronarelor) prin depunerea de placi de colesterol in interiorul lor.

Obstructia totala a unei coronare conduce la instalarea infarctului de miocard - din cauza lipsei de irigare cu sange si deci cu oxigen, o parte din muschiul cardiac se necrozeaza, apoi se transforma in tesut cicatricial si astfel cordul nu se mai poate contracta normal. In urma unui infarct, functia de pompa a miocardului devine insuficienta si persoana constata reducerea capacitatii de a sustine efort fizic (cu diverse grade), alaturi de o multime de alte complicatii.

Testul de efort este o investigatie folosita de catre cardiologi (si nu numai) pentru a evalua functia cardica, in special in raport cu efortul fizic. Arterele ingustate asigura un flux de sange mai redus miocardului, si deci mai putin oxigen; in timpul efortului fizic nevoia de oxigen este crescuta si din combinatia acestor factori pot sa apara simptome si modificari EKG care sa sugereze existenta unei afectiuni coronariene.

Acest test se incepe prin masurarea in repaus a frecventei cardiace si a tensiunii arteriale. De asemenea, se efectueaza un EKG de repaus. Apoi se aplica pe corp sase pana la doisprezece electrozi, care sunt conectati la un aparat EKG ce monitorizeaza activitatea electrica a cordului. Cel testat va trebui sa mearga pe o banda de alergat, urmand un anumit protocol, care presupune cresterea gradata a vitezei si pantei (inclinatia benzii). Testul este oprit atunci cand pacientul resimte dureri in piept, dificultate la respiratie, ameteli sau cand inregistrarea EKG arata modificari semnificative pentru o afectiune coronariana. De asemenea, testul mai poate fi oprit atunci cand cel testat nu mai poate rezista la cresterea efortului, in ciuda lipsei aparitiei modificarilor EKG sau a simptomelor sugestive.

In cadrul testului de efort pot fi masurati si calculati si alti parametrii, cum ar fi VO2max (consumul maxim de oxigen), care reflecta capacitatea de efort aerob a persoanei.

In general, testul de efort poate diagnostica pana la 2/3 din bolile coronariene si are o acuratete de 50% in cazul obstructiei unei singure coronare si 80% in cazul obstructiei mai multor artere coronare. In 10% din cazuri se pot obtine rezultate fals pozitive (adica fals anormale). In urma rezultatelor testului de efort, medicul cardiolog poate stabili un diagnostic si va face recomandari in privinta tratamentului si a altor investigatii necesare (coronarografie, cateterism cardiac etc.).

Adauga un comentariu Acest articol are 0 comentarii.